Exerciţii de poezie fără predicat

Oraşul rece, luminat,
bătrân, încet, îngândurat,
eu fără tine.
oraşul blând, verde cu gri,
întemniţat, noapte şi zi,
eu cu tine.
oraşul demn şi răbdător,
discret, puternic, sfidător,
eu şi oraşul.
tu, repezit şi speriat,
întrebător, neconsolat,
tu şi oraşul.
eu, sceptică şi neatentă,
reală, crudă, indolentă,
tu fără mine.
oraşul gol, indiferent,
orb, trist, amar, rece, dement,
noi şi oraşul.
noi, grei, tăcuţi, înfriguraţi,
învinşi, absenţi şi resemnaţi,
eu, tu şi oraşul.

About Larisa Mitroaica

Larisa Mitroaica e numele. Cel mai mult imi place sa stau cu gandurile mele. Am cele mai bune ganduri. Filosofez mult, citesc Dilema Veche, si singura metoda prin care imi poti strica ziua e sa imi ascunzi cafeaua dimineata. M-am nascut...printre Carpati, pe-acolo. Plenita, comuna tuturor posibilitatilor...de a pleca in alta parte. Si gandurile mele tot acolo s-au nascut. Un om destept zicea ca daca vrei sa creezi, trebuie mai intai sa scapi de frica de esec. Cred ca asta fac acum. Simt cum dispare teama ca printr-o clepsidra chinezeasca, nici sa vreau si nu as putea sa o reculeg. E mare lucru sa fii liber de teama. Dar e si greu sa ajungi acolo. Da, nici in introducere nu ma pot abtine...
This entry was posted in din cotloanele unei minti infometate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

CAPTCHA
Change the CAPTCHA codeSpeak the CAPTCHA code