Exerciţii de poezie

Nu-ţi mai văd decât umbra, coborând aceleaşi scări,
încă neisprăvite.
Pe sub ele, umblă absorbite de vremuri
şi de fluctuaţiile de la bursă,
conductele Apa Nova.

Florile de ciment cresc şi ele primăvara
şi mor toamna, atunci când se mai doboară câte o clădire.
Dacă te plimbi încet -încet, plimbă-te-ncet, aruncă ceasul ăla în tomberon
cu tot cu ideile tale despre timp şi cum că ai putea să-l stăpâneşti vreodată-
ce încet te plimbi, ia ascultă!
cât e de singur!
cum cine? oraşul!

Unde eşti, Manole, să îmi desluşeşti al cui glas mă strigă, dintre schele?
Mi-ai lăsat târnăcopul, un zid şi nişte schiţe.
Aripile nu mi le-ai lăsat!
Abia când am învăţat sa le construiesc singură,
am băgat de seamă că nu am încotro să zbor.

About Larisa Mitroaica

Larisa Mitroaica e numele. Cel mai mult imi place sa stau cu gandurile mele. Am cele mai bune ganduri. Filosofez mult, citesc Dilema Veche, si singura metoda prin care imi poti strica ziua e sa imi ascunzi cafeaua dimineata. M-am nascut...printre Carpati, pe-acolo. Plenita, comuna tuturor posibilitatilor...de a pleca in alta parte. Si gandurile mele tot acolo s-au nascut. Un om destept zicea ca daca vrei sa creezi, trebuie mai intai sa scapi de frica de esec. Cred ca asta fac acum. Simt cum dispare teama ca printr-o clepsidra chinezeasca, nici sa vreau si nu as putea sa o reculeg. E mare lucru sa fii liber de teama. Dar e si greu sa ajungi acolo. Da, nici in introducere nu ma pot abtine...
This entry was posted in din cotloanele unei minti infometate. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

CAPTCHA
Change the CAPTCHA codeSpeak the CAPTCHA code